Poieni Strâmbu - Șubere

Zona Poieni Strâmbu este împânzită de numeroase ruine ale unor edificii construite pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Fiecare dintre aceste ruine are o poveste, poveste care dacă nu se face cunoscută se va pierde în negura timpului.

Dintre aceste ruine așa-numitele Șubere, situate în Valea Mare, la aproximativ 4,5 km de Tabăra Poieni Strâmbu, au fost puse în valoare în anul 2015 de echipa CBT.

Ținând cont că ruinele se află la marginea drumului, dar erau efectiv înghițite de pădure, au fost făcute demersurile necesare tăierii câtorva copaci pentru a le scoate la lumină. După ce copacii respectivi au fost tăiați și zona a fost degajată, voluntarii CBT au realizat un panou informativ cu date despre Șubere, panou care a fost montat în dreptul ruinelor astfel încât acesta să fie vizibil de pe drum.

Sperăm ca pe viitor să putem scoate la lumină și alte obiective din zona Munților Poiana Ruscă.

Mulțumim celor care s-au implicat și au făcut posibilă realizarea acestui proiect: Suba D., Simon I., Manolescu D., Manolescu N., Nedela D., Marcu I., Torj D., Tiponuț V., Fancsali B.

Pedalăm!?

Panou Șubere

Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.

Șubere 1


Șubere 2


Șubere 3


Șubere 4

Clubul Bănățean de Turism